Peste cu ascendent in Balanta

Ma instalez pe o saltea tare, moasa imi inalta pemele si iata-ma gata sa astept, cu o gramada de reviste alaturi, scurtarea progresiva a colului care sa-i permita micutului Praslea sa iasa la lumina… Din ora in ora, o asistenta vine si masoara deschiderea colului. Ion este langa mine si ce-i drept, se cam plictiseste. Singura noastra distractie este monitorul care masoara intensitatea contractiilor si ritmul cardiac al bebelusului. Apoi totul se accelereaza. Contractiile devin din ce in ce mai dese si mai dureroase. Mult mai dureroase. Incerc sa pun in practica cursurile de respiratie pe care le-am urmat cu asiduitate timp de 8 luni. Nu prea reusesc insa. Respiratia se transforma in gafaiala. Cand are sa-mi faca rahianestezia? „Trei centimetri”, declara ginecologul. Apoi imi impinge patul cu rotite spre sala de nasteri.

Auzisem ca majoritatea barbatilor lesina cand vad acul imens cu care se injecteaza anestezicul. Insa nu este si cazul lui Ion. El s-a dus sa dea un telefon. Mamei lui. „Totul este bine, mama, va naste in curand.” Totul este bine, totul este bine, se vede treaba ca nu el este cel in cauza, inhamat pe masa de nastere si cu un ac infipt in spate! Rabdare. Cateva minute inca si nu o sa mai simt nimic. Nu ca mi s-ar parea o vesnicie, insa tare as dori ca Gogu sa-si faca o data intrarea in lume. Ce-I opreste sa iasa o data? Sa fie acele spoturi luminoase gigantice orientare spre iesire care il intimideaza? „Impingeti, doamna”, imi spune moasa. Ce crede ea ca fac? Sunt obosita, ce mai. Nu mai am 20 de ani si apoi in materie de nastere, nu am antrenament.

Si deodata incepe agitatia in jurul meu. In vanzoleala care se produce, il vad pe ginecolog apropiindu-se. „O sa folosim un mic forceps, nu va speriati.” Ca sa vezi! Ce or sa-mi mai faca acum? Ion ma mangaie pe frunte. Sunt epuizata. De o ora si jumatate stau in nenorocita asta de sala de nasteri si Gogu nu da nici un semn ca ar vrea sa iasa.

Moasa imi pune o masca cu oxigen pe nas. Parca ma mai intremez putin. Incep din nou sa ma screm. Intreaga asistenta ma incurajeaza. Parca am fi pe un ring de box, zau asa. „Haide, haide, i se vede capul”, imi spune medicul. Asa, asa, ma screm si eu din toate puterile. Vad un capsor, apoi doi umeri, apoi tot corpul…

Razvan Ionescu, fiul lui Ion si al Iuliei Ionescu, Peste cu ascendent in Balanta, 3 kilograme si 430 grame, stirb si chel, insa cu plamani de otel (toata maternitatea a aflat de fericitul eveniment) s-a nascut la orele 18.00, ora tihnita a ceaiului. Nasterea lui nu a fost insa deloc tihnita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *